În general, să ai un hamster ca animal de companie nu este considerat o responsabilitate mare în comparație cu alte animale de companie mai mari sau mai exigente, cum ar fi câinii sau pisicile.
Îngrijirea unui hamster implică o responsabilitate semnificativă, iar abordarea acestei responsabilități cu seriozitate este esențială pentru bunăstarea și sănătatea lor pe termen lung.
Hamsterul și Imaginea Sa
A considera îngrijirea unui hamster ca pe o responsabilitate înseamnă a recunoaște că acești mici prieteni au nevoi specifice care trebuie îndeplinite pentru a le asigura o viață fericită și sănătoasă. De la asigurarea unei diete echilibrate și a unui mediu curat până la oferirea de stimulare mentală și exercițiu fizic.
Înainte de a vedea lista cu necesitățile unui hamster, fie el pitic sau sirian, m-am gândit că ar fi nevoie de un articol introductiv, care să explice în detaliu câteva aspecte esențiale, pentru a demola anumite preconcepții și crezuri limitative create de-a lungul anilor.
Mulți oameni gândesc că hamsterul este un animal foarte mic, cu puține necesități, poate chiar 0, ce nu are nevoie de mare lucru de la noi. Astfel pot apărea mereu abuzuri față de micuțele rozătoare, scurtându-le cu mult durata de viață și calitatea acesteia.
Să ne gândim la un copil mic. Cum ar fi dacă l-am trata precum tratăm animăluțele de companie? L-am pune să doarmă într-o cămară foarte mică, sau într-un dormitor spațios?
I-am oferi cea mai ieftină mâncare? Sau mâncare de calitate, care să îi mențină sănătatea? Da, putem trăi și mâncând doar fast-food, dar sănătatea noastră va avea de suferit.
Iar lista de întrebări poate continua. NU este bine să tratăm lucrurile după mărimea lor fizică, e exact ca și cum am judeca orice după aparențele fizice, cartea după copertă.
Mărimea este subiectivă, poate pentru noi ceva mare este mic pentru altcineva, și invers. Un suflet este tot un suflet, și trebuie să aibă acces la îngrijirea adecvată la fel ca toate celelalte vietăți. Înainte de a lua hotărârea de a adopta un animăluț, este bine să ne punem câteva întrebări precum:
– Sunt pregătit să fac acest pas?
– Am posibilitatea fizică și financiară de a oferi un trai bun micuțului?
– Este o dorință de moment sau de lungă durată?
– Dacă apar schimbări în viața mea, voi mai putea avea grijă de el?
Concluzia
Este important să înțelegem că un animăluț este o responsabilitate imensă, continuă și constantă. Un hamster trăiește în medie cam 2 ani – asta înseamnă că ne luăm o responsabilitate pe termen destul de lung. Poate nu se compară ca timp cu un iepure/chinchilla, dar 2 ani sunt 2 ani și trebuie luați în calcul.
Trebuie luat în calcul orice factor care ne va modifica și nouă viața în acești 2 ani. Poate te vei muta, poate vei sta în chirie într-un loc în care animalele nu sunt permise. Poate ai un job cu contract determinat și într-un punct nu vei mai putea strânge bănuți pentru veterinar exotic. Toate aceste lucruri contează enorm de mult, deși la prima vedere pot părea banale.
În concluzie, îngrijirea unui hamster nu ar trebui subestimată sau tratată cu superficialitate. Este important să privim îngrijirea hamsterului ca pe o responsabilitate serioasă, care necesită dedicare, educație și angajament constant. Prin oferirea de îngrijire adecvată și respectând nevoile acestor mici prieteni, putem contribui la o viață fericită și sănătoasă pentru acești membri adorabili ai familiei noastre.


